Informed customers always save money by reading ipage hosting review and looking around for web hosting.
PDF Print E-mail

Album despre ILEANA DANA MARINESCU

“MICRO-MACROSCOPIA BASMULUI”

de Florin Toma – “Viata romaneasca” nr. 5-6 / 2010

Consistenţa operei unui artist, proiectată în agenda de interes a Cetăţii, se esenţializează, de regulă, printr-o sentinţă rapidă, urmare a unui proces sumar. E bun sau, mă rog, se mai discută.

Merită sau nu merită.

Prin urmare, sinchiseala publică devine prevalentă în dauna unui îndreptar de plăceri personale. Atunci, însă, când, din pricini neştiute, criteriile de taxonomie severă se gripează şi nu mai slujesc confortului minţii, atunci, singură emoţia rămâne ca unic principiu valorizator. Rezultatul: pe lângă cohorte întregi de artişti clasificabili dintr-o singură clipire de sistem, există şi câţiva ex-centrici, care nu încap în niciun sertar terminologic. Patul lui Procust e prea mic pentru ei. Oricât ai căuta, distanţa focală după care se reglează privirea critică asupra lor nu este trecută în planşele generale pentru studiul vederii în artă. Pe aceşti imposibili n-ai unde să-i aşezi.
Ileana Dana Marinescu face parte din această redusă elită de artişti care se obstinează să nu se adapteze la conceptele de formaţiune, de val ori de generaţie. Ea nu se lasă defel inclusă în sistemul referenţialului manierist-academic, în interiorul căruia, de cele mai multe ori, metoda autoritară este travestită viclean, dar, din păcate, vizibil de neizbutit, în veşmintele pretenţiei de orânduială.
Originalitatea operei sale constă în faptul că aceasta nu poate fi structurată. Nu există, în creaţia artistei, perioade, categorii sau mutaţii. Opera sa de realcătuire a realităţii e unică, e omogenă, e unitară. Prin strădania mâinilor sale şi a fanteziei iscusite, artista adună bric-à-brac-ul minuscul ce ne înconjoară, resturile reci ale acestei lumi construite din detalii cu termen redus de valabilitate, şi, integrându-le, fără grabă, pe-ndelete, într-o altă disciplină existenţială, supusă doar coerenţei viziunii personale, născoceşte o nouă hermeneutică a intimităţii. Una prin excelenţă incandescentă. Aglomerarea barocă, spaţiul nostru vital ticsit de robineţi, şuruburi, piuliţe, capace de pix, cutii, ochelari, ştechere, becuri, furtunuri de duş, capete de sârmă, sticluţe goale de parfum, broşe, lupe filatelice, cioburi de faianţă, şiraguri de mărgele, cabluri sau plăcuţe de cupru... în principiu, orice mărturie minusculă, absolut orice rămăşiţă materială a cotidianului banal, ce prisoseşte sau nu e băgată în seamă, intră, printr-o nouă sintaxă, nebănuită de noi şi cunoscută doar de artistă, în regim de urgenţă poetică. Derizoriul microcosmic se preschimbă în spectaculos, iar detaliul se topeşte în căuşul unei decoraţii compozite, pe alocuri năstruşnice prin inventica imaginaţiei. Devine emoţie. Adică, dacă ar fi să-l susţinem pe Jean-Paul Sartre, o cădere bruscă a conştiinţei în magic.
Titlul său, de care se bucură în mediul artistic, acela de regină a obiectelor mici, precum şi alintul din partea prietenilor, Dana Castelana, susţin împreună nu numai destinaţia unei simpatii deosebite, legitimă de altfel, ci şi apropierea afectuoasă de excepţia elegantă pe care creaţia sa o reprezintă. Tehnica originală de assemblage, folosită de ea, şi care cu greu ar putea fi numită sculptură, este seducătoare în primul rând datorită contradicţiei pe care se sprijină la bază; cum s-ar spune, un oximoron simpatic. Respectabilitatea, seriozitatea, cu care, în general, un artist atacă lumea, spre a o recrea conform puterilor, dorinţelor şi principiilor sale, se transformă la Ileana Dana Marinescu într-o insaţiabilă poftă de joacă. O frenezie a compunerii unui univers personal, particular, în care totul este circumscris ludicului. Un univers poate, datorită opresiunii amănuntului, la fel de halucinant ca şi acela celest, veritabil. Dar, urmare a unor savante manevre de învăluire semantică şi a unei neobosite alternanţe vizionare între nivelurile micro şi macro, el se opreşte tot acolo. Adică, la borna convenţiei. A jocului. Ceea ce, să recunoaştem, este cel puţin savuros pentru un artist serios şi matur: să se copilărească estetic.
Astfel, fleacurile de materie primă, de fapt insipide luate fiecare în parte, sunt dizolvate într-o magmă creativă primară, din care răsar plăsmuiri încărcate de o incontestabilă concreteţe: de la insecte graţioase, accesorii de îmbrăcăminte în foiţă de cupru sau păsări suspect de volatile, având în vedere materialul din care sunt construite, adică metalul, până la structuri antropomorfe bizare, snoave încărcate de înţelesuri hâtre ori apropouri epice grave ascunse, de pildă, în faldurile unui drapel imaginat în plasă de sârmă. Coerenţa fragmentarismului extras din aceste idei laminate este aşa de orgolioasă justificat şi sublimează atât de bine eforturile de bricolaj în colaj (tridimensional!), încât ne aminteşte replica unui personaj al lui André Makine: Sunt aşa de perfect, încât va trebui să învăţ să greşesc. În onirismul ei lucid, Ileana Dana Marinescu se ţine departe de orice eroare.
Schimbarea survine însă, deopotrivă, şi în consistenţa nălucirilor ce scotocesc imaginaţia artistei, şi în decorul de travaliu: în loc de trusa cu dălţi a sculptorului sau de paleta cu vopseluri a pictorului, pe bancul ei de lucru – impropriu zis, fiindcă este, de fapt, o măsuţă aflată lângă un fotoliu, în sufragerie – se găsesc foarfeci, patent, ciocan şi pastă de lipit. În acelaşi timp, nicio eboşă, niciun proiect, care ar putea însoţi lucrarea, nu poate fi previzionat. Totul este manufactură dintr-o singură respiraţie.
Cel mai recent proiect, intitulat Micro-macro, expus la Galeria ANAID cu ocazia Nopţii Muzeelor, este altă cale de acces către o simbologie personală, însă un pic diferită. De astă dată, ciclul de lucrări este puternic formalizat şi are o semantică particulară: lumea văzută prin lentile. Lupele filatelice, sub care se dezvoltă nălucile artistei, procură senzaţii vizuale contradictorii, bazate pe alternanţa dintre elementele unei noi entropii: aproape şi departe, minuscul şi mare, moderat şi enorm sau normal şi abnorm. Sunt, de fapt, orientările unui spirit în care oniricul se dezvoltă natural.
Ileana Dana Marinescu este artistul constructor al unui basm original. Care nu se citeşte, nu se ascultă, ci se vede.


Eroina aerului, de altadata

de Aurelia Mocanu

Dana Ileana Marinescu va marca in aceasta primavara, prin doua expozitii, zborul a 65 de ani ai sai, si un deceniu bogat pe simeze. Prin noua sa iesire la rampa, cu titlul Semn de aer, ne confirma ca este un adevarat si original autor de familii de obiecte in arta colajului tridimensional.

O pasionata a decorativului obiectual, Ileana Dana Marinescu este formata acum patru decenii ca artist monumentalist. Vocatia sa se va implini insa in universul mic al imaginarului prilejuit de memoria obiectelor din budoarul unei cochete. Seriile tematice de pâna acum ale Danei Marinescu ipostaziau, in genere, un moment de metamorfoza nuptiala intre regnuri: cel artificial – al industriei feminitatii urbane; floricolul – imediat invecinat volutelor cochetariei; artizanalul – prin metalul galvanizat adus, in stilistica artistei, la rolul de dantela sau de lichen asternut suprafetelor; geologicul – prin gemele si feliile de agat, functionând ca pete de culoare, aripi, elitre sau petale.
La inceput de aprilie, expozitia sa de la sala Foisor a Complexului muzeal Mogosoaia devine o proba incântatoare de bricolaj din Regatul Ingeniosului. Inrudirea heraldica a câmpurilor de sens intre fluture-fluturare-ecloziune-zbor a fost imaginata de artista prin asamblaje care conduc spre o istorioara nastrusnica. Din rigoarea ramelor sau din unduiri ale plaselor metalice se preling, infloresc, tâsnesc lujere, frunze, aripi, petale, insecte, dar si eroi. Cavaleri ai aerului ori cavaleri ai tristei figuri.
Artista lucreaza indeobste cu doua mari câmpuri imaginative care se aliaza ludic, in regim de torent asociativ: universul candid al vietatilor inaripate si al vegetalului proliferant, alaturi de referinte culturale romantic-desuete. Din cutii, cutiute, sertare, cadre alveolate, detritusuri metalice domestice tâsneste o armata de vietati sau personaje retro.
Un Ariel feminin, lasat intr-un cabinet de curiozitati, n-ar fi imaginat altfel de forme ale plutirii. „Ma preocupa ideea zborului inca din copilarie, iar acum zborul e prezent in lucrarile mele prin motivul aerului. Sunt preocupata de anumite teme de ani de zile, teme carora le gasesc diferite rezolvari. In general, imi doresc si incerc sa inaripez obiectele. Tin la o lucrare mai veche care se numeste Timpul ce zboara si propune o colectie de ceasuri care se transforma in zburatoare", ne marturiseste artista. Acum, cubul expozitional de sub Foisorul palatului brâncovenesc este conceput pentru cele 11 lucrari recente ale Danei Marinescu cu un plus de aer heraldic si boare de lavanda masculina in carlinga de zbor a imaginarului.


 
free pokerfree poker